M-am tuns de curând la aceeași frizerie la care mă tund de obicei, pe Baba Novac. Sunt acolo cinci doamne care tund bine, într-un fel old-school, dar bine.
Una dintre ele o cunoaște pe mama când era tânără. Atât de “demult” sunt doamnele. Eu nu am un stil pe care să-l urmăresc. Am abandonat ideea când am văzut că părul începe să mă părăsească; ce sens are să-mi fac o tunsoare anume când eu încep să arăt ca Jason Statham?
În timp ce mă tundea doamna, îmi amintesc de prima experiență “hardcore” legată de tuns. Am fost tuns cu foarfeca de tuns oi. Eram la bunici și era început de toamnă. Eram destul de mic, cred că în clasa a patra spre a cincea, și erau în curtea bunicilor o grămadă de animale. Eu, toată ziua între ele. Ba luam puii de pisică în brațe, ba iepurii, ba mai lăsam câinele liber și mă jucam cu el, ba mai intram și la cele 4 oi în țarc.
Și, într-o zi m-a apucat o mâncărime în cap, parcă-mi venea să mă frec cu capul de peretele casei. Mă duc la bunica și îi spun că mă mănâncă capul. Se uită în parul meu și zice: “Ai păduchi. Pe unde ai umblat?” Îi spun că am fost și la iepuri și cu pisicile și la oi. Aud bunica strigând: “Sandule, adu foarfeca de tuns oi.” Eu aveam păr creț și destul de mare. S-a apucat bunica să taie din părul meu cu grijă. Vedeam cum cad pe jos smocuri de păr. M-am temut să nu îmi taie vre-o ureche pentru că foarfeca aceea era tare mare. Apoi, nu eram trist pentru că mai toți copii cu care mă jucam au avut păduchi. Mă bucuram că am intrat și eu în rând cu restul copiilor. Aveam păduchii mei.
În timp ce mă tundea, îmi explica că păduchii stau în păr și sunt doar două variante să scap de ei odată ce i-am luat: tuns zero sau petrol. Dar petrolul nu e atât de sigur.
Și după ce m-a tuns complet, mi-a zis că mă va ajuta să am păr mai dens și mai creț când o să fiu mare. Nu a nimerit bunica cu “profeția” asta.
