Zâmbesc iar

Distribuie articolul

Acum mai bine șase de ani, într-o lună de vară eram la terasa din Engels la o bere cu niște amici. Unul dintre ei era stomatolog. Am băut câteva beri, apoi, în mod natural, am început să râdem și să glumim. Cam asta face berea, te face să râzi cu gura până la urechi.

La un moment dat, amicul meu îmi zice:

– “Ar trebui să mergi la un stomatolog pentru că ai niște retracții gingivale foarte nasoale”.

Eu îi spun că eu nu am probleme cu dinții. Știu că am o carie sub o plombă dar și îi va veni rândul în curând. El îmi zice că una e una, alta e alta.

Cariile nu prea au legătură cu paradontoza, iar retracțiile gingivale sunt un semn al acestei boli.

Eu insist că sunt prea tânăr să am paradontoza. El imi explică că nu are relevanță vârsta dacă am antecedente in familie si sunt fumător. Eu le-am bifat în gând pe ambele.

După o vreme, ajung prin niște recomanări în Zorilor la Nicu și Bianca Iuga, medici stomatologi în clinica lor, cu o echipă tânără, dar deja cu specialiști în mai multe domenii.

Cand sunt stresat, vorbesc prostii

Mă preia specialistul in boli paradontale.

A măsurat cât os am, cât sunt dinții de ficși în alveole, a facut poze pentru comparatii și am început primele tratamente la rădăcina dinților. Cazul meu părea complex, pentru că, deși eram relativ tânăr, boala mea era destul de avansată.

Oricât era de atentă Gabi si avea niste mâini atât de fine (la propriu) pentru mine această intervenție era cea mai greu de suportat dintre toate. Uneori anestezia își pierdea efectul destul de repede sau nu “prindea” complet și curățarea dinților la rădăcină este destul de neplăcută.

De asta am început să iubesc anestezia. Noroc că trăiesc în secolul acesta când tratamentul dentar nu se mai face cu anestezie pe bază de alcool băut ca acum 80-100 de ani sau cu rugăciuni.

Cand am emoții eu ma manifest ciudat. Vobesc foarte mult și aiurea. Gandesc să spun ceva și iese altceva. Intr-o zi am zis, și mi-a părut rău o vreme, ceva de genul:

“Voi, stomatologii, produceți durere mai mult decât alte tipuri de medici”.

Cred că este tare neplăcut pentru un medic care pune suflet să i se spună că produce durere fizică. Eu nu aș digera ușor gândul acesta.

De atunci mi-am propus să mă cenzurez mai mult și să nu vorbesc aiurea tot ce îmi trece prin cap, mai ales când este o relație ce poate dura ani de zile.

Cert este că s-a stopat avansul paradontozei mele și curățările successive la rădăcina dinților unde era problema principală a disparitiei osului au avut efect.

Dilema legată de compatibilități

Nicu împreună cu Bianca sunt fondatorii clinicii Dent Complet. Nicu e cel cu veștile bune și proaste cu partea chirurgicală și cu implanturile, plus multe altele.

Eu cred că Nicu și când visează, visează tot ceva legat de medicina dentară. Și în vis el face un implant cuiva.

Mi-a spus că nu e bine în cazul meu, dar că sunt și soluții. Nu e bine deoarece, trebuie luate măsuri altfel, având în vedere avansul bolii parodontale (deja vorbesc și scriu ca un specialist), voi pierde dinții buni în câtiva ani.

Osul se retrage și osul nu se poate reface la loc. Vorba aia, ce e dus, e bun dus.

Soluția era să facem adiție de os.

Mă gâdeam că adiția de os era ceva de genul: iei o bucată os de la mine și pui acolo în sinusuri.

Sunt istoric, deci nu mă condamnați pentru acest raționament complet greșit. Am zis în gând că la șold am os mult, deci să luăm de acolo cât o fi nevoie. Tot acest raționament a durat 2-3 secunde. Apoi îl întreb pe Nicu de unde se ia, în mod normal, os.

Nicu îmi zice că am de ales. Bun, e bine că pot alege, zic eu, tot în minte. El îmi spune că ori punem os de origine animală, ori sintetic.

Îl întreb cum adică de origine animală. Din nou raționament de 2-3 secunde fără să-l spun. Eu mă gândeam că sunt compatibil doar eu cu mine sau măcar cu alt om, dar de la animal… Nicu mă liniștește și îmi spune că noi suntem compatibili cu bovinele. Hmm, măcar vacile sunt animale sfinte în anumite culturi. E bine.

Mai departe, facem un CT de control și…. hopa! Într-un sinus am ceva corp străin. Scurtez povestea pentru că acel corp mi-a luat un an să-l evaluez, să-l scot printr-o intervenție chirurgicală și să las zona pentru a se reface.

Apoi, dacă tot s-a umblat în sinus, am făcut și o lărgire de cornete nazale ca să respir frumos și să pot zbura cu avionul făra dureri in urechi.

De acolo ajung la polipi și apoi decid că nu mai investighez nimic, pentru că de la un dinte ajung imediat la colon, iar eu nu mi-am rezolvat problema legată de paradontoză.

Adiția de os

Operația de adiție de os a fost și primul meu record. Am stat cu gura deschisă vreo patru, cinci ore. Nicu, împreună cu alt medic și o asistentă, se tot învârteau prin gura mea cu tot felul de ustensile. La un moment dat, am zis că nu e posibil să am o deschidere a maxilarelor atât de mare.

Pur și simplu nu pot intra un bisturiu, o mâna, un forceps și altă mâna. Mi-am dat seama că gura mea este mult mai mare și eu, ca prostul, am folosit-o până atunci doar la jumătate din capacitatea ei funcțională.

După operație stăm șase luni să vedem dacă s-a prins osul meu de bou/vacă. Dacă uneori vi se pare că privirea mea este confuză și mă încadrez în expresia “a privi ca boul la poarta nouă”, să știți că e posibil să fie de la gramele de os animal pe care le-am asimilat.

Dupa adiția de os, implanturile mi s-au parut o joacă. Se taie gingia, se desface puțin osul și se cimentează ceva metal apoi, se coase la loc. Simplu. Și a tot facut Nicu implanturi până ne-am plictisit amândoi. Acum, când trebuie să zbor undeva și trec prin poarta de securitate scot cureaua și deschid gura să nu cumva să pornească alarma.

Aparatul dentar

Andrea mi-a pus primul aparat dentar în 2017. De fapt, primul și singurul. Am mai schimbat periodic doar elasticele. Aparatul dentar, în prima săptămână, l-am resimțit ca o pereche de pantofi cu două numere mai mici, care mă strâng.

Relația cu aparatul dentar a fost una foarte interesantă, de la respingere la acceptare și apoi la un soi de exhibiționism. Era, în mintea mea, ceva ciudat ca om serios la 36 de ani să poarte costum și aparat dentar.

Pentru că tinerii îl poartă intensiv, pentru mine părea ceva greșit. Andrea mi-a explicat până am înțeles și eu, într-un final, că e ceva absolut normal să-l port indiferent de vârstă. De aici până la elasticele colorate pe care mi le punea a fost cam un an de zile. Apoi, am mers la extreme, am folosit într-un an, de Crăciun și de Revelion, elastice care strălucesc noaptea – glow in the dark si apoi elastice pe care le asortam cu hainele.

Andrea a avut de luptat cu încăpățânarea mea. Pur și simplu nu am mai vrut să dau aparatul jos de pe dinți când s-a finalizat aceasta etapă.

O vedeam că râde pe sub masca ei când eu îi explicam sfătos ce bine îmi e cu aparat. Osul de bou/vacă cred că intrase în AND-ul meu și nu mai găseam logica în îdepartarea aparatului dentar. Mi l-a scos Bianca despre care vă voi spune mai la final, fără sa mai stea la discuții cu mine într-o bună zi. Atunci m-am simțit aproape desculț.

A venit pandemia și am ratat cam un an jumătate din avansul medical, dar l-am cunoscut pe Robert. Acum, dacă vreodată mergeți la Dent Complet, musai să cereți un consult și la Robert în caz că nu ajungeți la el pe parcursul tratamentului.

Eu îi tot spun că el este un personaj. Pasionat de stomatologie și el are un fel anume de a interacționa cu pacienții. Eu, om mai binedispus ca el nu cunosc.

La un moment dat, el îmi făcea mie scanări pentru fazele finale ale tratamentelor și eu îl ajutam cu indicații pentru proiectul lui DIY ce nu avea legătură cu stomatologia. Și-a refăcut o masă doar din discuții telefonice cu mine.

Desene pe dinți

Etapa finală a parcursului meu medical a fost împreună cu Bianca. De fapt, eu am pornit ca si pacient al ei dar, până să ajung la ea am trecut prin toate specializările medicieni dentare mai puțin cea de copii.

Am scris mai devreme că Bianca mi-a scos într-o zi aparatul “făra preaviz” și mi l-a pus într-un plic să-l duc acasă dacă tot țin așa mult la el.

Cam asta e atitudinea de care au nevoie cei ca mine. Când eu, ca pacient sunt nehotărât, cineva trebuie să ia taurul de coarne.

Mda, asta cu taurul nu are legatură cu adiția mea de os de bou/vacă. E doar o metaforă pentru fermitate.

Între timp, Bianca nu mai este Iuga cum era la inceput, este Prayle. Atunci când am întâlnit-o nu avea copii acum are imediat doi. 

Săptămâna trecută am mai bătut un record de timp cu ea în cabinet – șase ore. A schimbta două asistente și ea a ramas tot pe dintii mei. La un moment dat a cerut niște creioane ca să deseneze pe unde să facă niște urme pentru umbre….

Zicea că vrea să-i facă în asa fel încât să nu-și dea nici stomațologii seama că sunt dinții lucrați.

Bianca, deși însărcinată cu al doilea copil de dimineața de la prima oră până seara tot în cabinet e. Mă gândeam eu cât stateam cu capul în jos pe scaunul stomatologoic, că dacă, copilul îi dă un picior din burtă ei, “mă greșește” și îmi desenează un x pe dinte cu freza și așa trebuie sa o luam de la început.

E greu să rămâi concentrat și când ești doar tu cu tine, darămite când e vorba doi în unu.

La fel ca și în cazul lui Nicu, Bianca e pasionată de stomatologie, Sunt din același aluat, doar nu degeaba sunt frate și soră. Daca Nicu face implanuri și în somn cred că Bianca in visele ei caută sa facă dinții perfecți.

Ce am vrut să spun cu această mult prea lungă poveste?

În primul rând am vrut sa spun că noi, pacienții avem spaimele noastre uneori absurde, de la frica de ac la frica de freză sau bisturiu și reacționăm greșit sub imboldul fricii. Uneori asimiliam atât de profund experiențele medicale.

Medicii au și ei povestile lor de viața și pacientii nu sunt doar pacienți sunt si oameni de care se leagă sufletește dacă trece o perioadă lungă de timp. În anumite situații, vorbele pacientilor pot să fie pentru medic ca o freză infiptă în dinte, fără anestezie.

Apoi, am vrut să spun că dacă ai noroc să găsești niște oameni pasionați, cu răbdare, lucrurile se așează și se pot rezolva. Poate că eu am exagerat cu “răbdarea”. Când spun râbdare eu spun de fapt amânare.

Zâmbetul mie mi-a lipsit mult.

Pe parcursul anilor în care nu am avut să zâmbesc, ironia unui zâmbet sau fericirea prin zâmbet se pot înlocui greu cu multe cuvinte. Nu a fost chiar plăcut pentru mine, dar am ajuns la final cu bine.

Mulțumesc fain tuturor!

——————————

Glosar de termeni sau ce am înțeles eu după atâția ani de interacțiune cu medicina dentară

Vălul palatin – expresie romantică pentru cerul gurii. Este singurul loc în care te poți gâdila cu limba și cei din jur să nu vadă.

Nerv – un fir subțire ce produce durere măsurată pe scara durerii cu intervale cuprinse între 7 și 10 Dol. 10 Dol este echivalent cu durerea produsă de naștere. Diferența este că un nerv este în dimensiuni cât un fir de ață de 1-2 cm, iar un copil care se naște este cât un stingător mai mic.

Urgența stomatologică – duminică la ora 10.00 când durerea pulsează pe ritmul clopotelor ce cheamă lumea la biserică.

Paradontoză – atunci când ai tras lozul câștigător la împărțitul bolilor. Puteai primi diabet.

Anestezie dentară – Știi că a avut efect atunci când, după ce ai ieșit de la dentist și mergi pe stradă, îți curg secreții din nas și tu nu ești conștient de asta dar trecătorii sesizează.

Digă – inventia unui sadic care ajuta medicul dentist să lucreze curat în gura ta.

Rădăcina dintelui – singurul loc în care vara, aerul rece are efect de tortură.

Os pentru adiție – Materialul de proveniența animală (bou sau vacă), sub forma de pastă care se pune în completarea osului uman

Estetică dentară – “Zâmbește și lasă lumea să se întrebe de ce zâmbești”.

Aparat dentar – fashion icon. Glow in the dark it’s a must.

Masea de minte – moștenirea primită de acum zeci de mii de ani când oamenii mâncau mai multa carne și gândeau mai puțin. S-ar putea să iasă, s-ar putea să nu iasă.

Echilibrarea mușcăturii – scrâșnitul dintilor pe o bandă autocolorantă care se face la cerere și nu deranjează audiența.

Ortodonție – Vine din limba franceză precum champagne, plaisir, croissant.

Strungăreață – locul prin care scapi aer când strănuți.

1-1 – adică primul dinte din fața, pe partea dreaptă. Ca să complice lucrurile, dentiștii împart dintii în 4 cadrane.

Reabilitare dentară completă – alt om.

Ac pentru anestezie dentară – un ac foarte fin care nu doare ci doar pișcă.

Lidocaină – o formă fără fond sau spray care nu prea are efect de amorțire dar te convinge că este eficientă prin gust.

Scaunul stomatologic – dispozitiv de șezut care apare foarte des în filmele horror.

Smalț – cuvânt ce apare într-o poezie a lui Ion Minulescu

“Iubire, bibelou de portelan, Obiect de preț cu smalțul nepătat, Rămâi pe loc acolo unde ești Să nu te miști Și dacă ne iubești — O! dacă ne iubești cu-adevărat — Așteaptă-ne la fel încă un an”.


Distribuie articolul
Florin Moroșanu
Florin Moroșanu
Articole: 51

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *